La ce rezultat speră Pițurcă în meciul România-Argentina

La ce rezultat speră Pițurcă în meciul România-Argentina
Publicat: 04/03/2014, 18:12
Actualizat: 07/02/2019, 17:20

„Primul meci din acest an, dar și după ratarea barajului. Situația nu e așa cum trebuia să fie dacă am fi fost calificați, dar viața merge înainte. Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din lume, dar eu sper ca la fel cum s-a întâmplat cu Belgia și Uruguay, să realizăm un joc bun și să obținem și un rezultat bun. Obiectivul meu și al jucătorilor este să nu pierdem jocul. Ar fi formidabil dacă am obține un rezultat pozitiv”, a spus Pițurcă.

Victor Pițurcă s-a arătat mulțumit de atitudinea jucătorilor în cele două zile de pregătire. „Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor din cele două zile. Îmi place că sunt dornici, entuziaști și asta mă face să fiu și eu optimist și să cred că vom obține un rezultat bun”, a completat Pițurcă.

Victor Pițurcă a afirmat că reprezentativa României joacă mult mai bine contra echipelor din America de Sud decât împotriva unor naționale ca ale Greciei. „Evoluția noastră este mult mai bună contra echipelor sud-americane. Mai dificil este să joci contra unei echipe ca cea a Greciei, care practică un joc de uzură. E foarte important să ne facem și noi jocul. De la mijloc în sus au jucători formidabili. Și noi avem jucători tehnici, dar Argentina nu face un marcaj cum face Grecia. Am demonstrat de-a lungul timpului că putem face jocuri bune”, a explicat Pițurcă.

Bogdan Stancu este singurul jucător incert pentru meciul cu Argentina, susține Pițurcă. „Bogdan Stancu a părăsit antrenamentul de astăzi, a venit cu ceva probleme de la club, dar cred că va fi în condiții optime pentru meciul de mâine seară. Mățel e bine, după ce a contactat o lovitură aseară de la Chipciu”, a adăugat Pițurcă, el dorind să folosească jucătorii convocați în premieră la prima reprezentativă.

Pe de altă parte, Victor Pițurcă a încercat perfectarea la finalul lunii mai a unui meci amical cu Muntenegru, însă selecționerul a refuzat. „Va fi un meci cu Algeria. La tragerea la sorți am vorbit cu Savicevici pentru un meci cu Muntenegru, dar nu a acceptat antrenorul lor, pentru că deja au două meciuri contractate și nu au mai vrut să-l joace și pe al treilea. Sper să mai găsim un adversar”, a mai spus Pițurcă.

Partida amicală România – Argentina este programată miercuri, de la ora 21.00, pe Arena Națională.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...